Ilie Bolojan: Vârsta de pensionare a magistraților va fi de 65 de ani cu o pensie de maximum 70% din ultimul salariu net!

Premierul Ilie Bolojan a vorbit astăzi, 29 iulie, despre reforma pensiilor speciale.

Cel mai important proiect este cel al pensiilor, proiect care prevede creșterea vârstei de pensionare și faptul că, pe viitor, pensia nu va mai putea depăși valoarea salariului.

Principalele declarații ale premierului Bolojan:

Avem o urgență legată de clarificarea modului în care se pensionează magistrații. Rezolvarea acestei probleme are alte câteva elemente foarte importante. Unul care ține de echitatea socială. Aceste pensii sunt mult mai mari decât orice alte pensii. Apare o nedreptate socială.

 

Rezolvarea acestei probleme dar și a sistemului de salarizare ține de eficiența acestui sistem și de îmbunătățirea actului de justiție.

Atunci când un om e la maturitatea vârstei profesionale, peste 45-50 de ani, trebuie să poată pune această experiență în serviciul public.

Când vom avea un corp de magistrați care va rămâne în activitate până la vârsta de pensionare, vom avea o calitate a serviciului de justiție mult îmbunătățită.

Care sunt problemele acumulate în zona de justiție:

Una din problemele majore e ieșirea la pensie prea repede.

Din cazurile pe care le avem în ultimii ani, și timp de trei luni de zile am semnat pensionări de magistrați, două treimi ies la pensie la 47-49 de ani, o vârstă a maturității profesionale și e doar o problemă de calitate, dar nu doar de calitate, ci și de sustenabilitate.

Nu mai avem oameni care înlocuiască oamenii experimentați din sistemele publice. Generațiile care vin sunt la jumătate sau și mai mici decât cele care ies în pensie. Avem o criză a forței de muncă.

Această propunere vine să crească vârsta de pensionare și să elimine această problemă.

O a doua problemă acumulată este faptul că valoarea pensiei e la nivelul ultimului salariu.

Am avut două etape, înainte de 2020 în care datorită formulei din lege – pensia era 80% din venitul brut, în fapt înseamnă mai mult decât venitul net.

Ani de zile pensiile au fost mai mari decât salariile, lucru care este total anormal și nu există nicăieri, în afara unor pensii private.

Am avut faza în care s-a introdus o frână la această prevedere și s-a adăugat dar nu mai mult decât ultimul venit. Practic, în acești ani pensiile au fost la nivelul ultimului salariu.

Dacă facem un calcul al unei pensii medii, se ridică la aproximativ 24-25.000 de lei, 5.000 de euro net. Pensia media este în România între 500-600 de euro, o diferență foarte mare.

Nicăieri în sistemele europene nu există o astfel de prevedere.

Nu se pune problema de a veni cu legi care reduc salarii, ci pentru a avea predictibilitate.

Ce propunem pentru primele două probleme.

Legat de vârstă și de vechime, propunem creșterea vârstei de pensionare și intrarea în pensie la vârsta standard de 65 de ani.

Vechimea de azi, 25 de ani, propunem majorarea la 35 de ani.

Un magistrat care lucrează de la început în sistemul de magistratură poate ieși la pensie mai repede, dar la 58 de ani. Ar urma ca pentru fiecare an pentru care optează să iasă mai repede să piardă 2 procente din pensie, astfel încât pe logica de contributivitate, să existe această formulă.

Azi avem o mică parte care au preferat să rămână să lucreze, și le mulțumesc, după vârsta standard de activitate. Cred că în anii următori se va vedea acest lucru prin calitatea actului de justiție, sentințe unitare.

g4media.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Soba pe lemne - consumul real se vede după prima iarnă, nu în fișa tehnică

Tuesday, 25 August 2026

Listele de modele și procentele de randament sunt un punct de pornire, nu un calcul al facturii. În realitate, o sobă potrivită într-o casă bine izolată poate folosi mult mai puțin c...

Doi pompieri botoșăneni, în lotul României care a fost la câteva sutimi de podiumul european! (Foto)

Tuesday, 25 August 2026

La câteva sutimi de secundă de o medalie europeană! România a încheiat pe locul IV Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri, desfășurat în perioada 17–23 augu...

Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția!

Tuesday, 25 August 2026

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, dar și să-l extindă. Pavăl Holding, deținută de frații Dr...