Furau arbori, apoi dădeau vina pe furtuni. Silvicultor încarcerat în Penitenciarul Botoșani

Este vorba despre un dosar de amploare, privind tăieri ilegale de arbori prin înscenarea unor furtuni.

Un silvicultor a fost condamnat definitiv la închisoare pentru abuz în serviciu și complicitate la tăiere de arbori. Bărbatul a fost adus sub escortă în Penitenciarul Botoșani.

Polițiștii de la Secția Rurală Mălini, județul Suceava, au pus în executare vineri, 5 aprilie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele lui Ionuț Z., în vârstă de 47 de ani, din comuna Slatina, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 5 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ”abuz în serviciu” și ”complicitate la tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini fără drept de arbori”.

 

Bărbatul a fost condamnat pentru perioada în care a fost pădurarul titular al Cantonului silvic nr. 2,  Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, funcție din care a fost ulterior suspendat.

Arbori tăiați ilegal, tăierile fiind puse apoi pe seama fenomenelor meteo!

Este vorba de un dosar mai de amploare, privind tăieri ilegale de arbori prin înscenarea unor furtuni. În acest dosar instrumentat de polițiștii și procurorii de la Vatra Dornei au fost anchetați, în total, patru silvicultori, Ionuț Z. fiind însă singurul condamnat, scrie Monitorul de Suceava.

Bărbatul a fost acuzat că nu a asigurat integritatea şi paza fondului forestier avut în gestiune şi a ascuns la controalele de fond doborâturile controlate prin tragerea cu şpranga, faptă ce a condus în cele din urmă la un prejudiciu de 14.628 de lei şi de complicitate ulterioară la crearea unei aparenţe de legalitate.

Ionuț Z. a fost identificat de polițiști la domiciliu și adus sub escortă în Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

astăzi, 19:59

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

astăzi, 18:39

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...