Fostul primar din Flămânzi rămâne sub control judiciar, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA Suceava!

Magistrații botoșăneni au prelungit măsura controlului judiciar dispusă față de Oloeriu Dan, fostul primar al orașului Flămânzi.

Inițial, Dan Oloeriu a fost în arest la domiciliu timp de o lună de zile, din aprilie până în mai 2025, iar ulterior s-a instituit măsura controlului judiciar, cu interdicția de a-și exercita atribuțiile de primar, ceea ce a dus la încetarea mandatului de primar.

În temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată prin încheierea penală nr. 43 din data de 15.05.2025 pronunţată în dosarul nr. 1430/86/2025 al Curţii de Apel Suceava, definitivă la data de 15.15.2025, şi modificată prin ordonanţa nr. 68/P/2023 din data de 11.07.2025 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, faţă de inculpatul OLOERIU DAN, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 şi abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

 

În temeiul art. 208 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul OLOERIU DAN. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în soluția dată de magistrații botoșăneni în cursul zilei de luni, 16 martie.

Dan Oloeriu are drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.

Săptămâna trecută, Dan Oloeriu a agreat cu procurorii DNA o pedeapsă de trei ani cu suspendare pentru infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu.

La data de 13 august 2024, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind derularea și urgentarea aprobării plăților aferente unor contracte de lucrări publice, inculpatul Oloeriu Dan, în calitatea menționată, în mod direct, ar fi pretins cu titlu de mită de la inculpatul B.V.M., administratorul de fapt al societății comerciale care executa contractele respective în orașul Flămânzi, județul Botoșani, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcții, remiterea unor materiale de construcții în valoare de 75.111 lei (materiale pe care le-a primit la finalul lunii august 2024), precum și livrarea unei cantități de beton și realizarea unor lucrări de excavații, aferente construcției unui imobil personal”, au arătat procurorii DNA Suceava în ce constă fapta de luare de mită, potrivit Monitorul de Suceava.

Dan Oloeriu și-a recunoscut faptele, însă pentru a fi validată această condamnare, acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanța de judecată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Firma cu doar 3 angajați, din Botoșani, care a încheiat anul 2025 cu cel mai bun rezultat din istoria sa!

astăzi, 19:05

În timp ce mulţi traderi de cereale au fost afectaţi de preţurile mici şi de secetă, iar la începutul acestui an şi-au anunţat intrarea în insolvenţă sau ieşirea din piaţ...

Ediția I a Salonului Național de Acuarelă ”Ion Murariuˮ se deschide pe 8 aprilie la Botoșani

astăzi, 18:46

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția de Artă Plastică, Etnografie și Științele Naturii, organizează, în spațiul Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchianˮ Botoșani, evenimentul exp...

Peștele la control! Garda de Mediu a intrat în magazinele specializate și în piețele agroalimentare din Botoșani! - FOTO

astăzi, 17:55

Garda de Mediu Botoșani și Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au realizat acțiuni de inspecție și control privind prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol cu ac...

-->