Un primar din Botoșani își pierde mandatul, decizia anunțată de prefectul Raluca Curelariu!

Ordinul emis vineri de prefectul județului Botoșani poate fi atacat de către primarul vizat de măsura administrativă.

Având în vedere măsura controlului judiciar dispusă în ceea ce îl privește pe Dan Oloeriu, primarul orașului Flămânzi, începând cu data de 15 mai 2025, precum și obligația stabilită asupra acestuia, pe durata controlului judiciar, de a nu îndeplini funcția de primar în exercitarea căreia a săvârșit faptele, dar și obligația, pe durata controlului judiciar, de a nu se deplasa în incinta Primăriei orașului Flămânzi, măsuri care au dus ca, de 6 luni, primarul orașului Flămânzi să se afle în  imposibilitatea exercitării funcției, vineri, 28 noiembrie 2025, prefectul județului Botoșani, Raluca-Ștefania Curelariu, a emis ”Ordinul de Prefect prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al orașului Flămânzi, județul Botoșani, al domnului Oloeriu Dan”.

Ordinul prefectului poate fi atacat de către Dan Oloeriu la instanța de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare, a transmis Instituția Prefectului – Județul Botoșani.

Amintim că Dan Oloeriu, primar al orașului Flămânzi, județul Botoșani, este cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit DNA, la data de 13 august 2024, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind derularea și urgentarea aprobării plăților aferente unor contracte de lucrări publice, Dan Oloeriu, în mod direct, ar fi pretins cu titlu de mită de la inculpatul B.V.M., administratorul de fapt al societății comerciale care executa contractele respective în orașul Flămânzi, județul Botoșani, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcții, remiterea unor materiale de construcții în valoare de 75.111 lei (materiale pe care le-a primit la finalul lunii august 2024), precum și livrarea unei cantități de beton și realizarea unor lucrări de excavații, aferente construcției unui imobil personal.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

Saturday, 24 October 2026

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

Saturday, 24 October 2026

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

Saturday, 24 October 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...