Doi ani de închisoare pentru un bărbat din Avrămeni, cercetat pentru ucidere din culpă

La data de 12 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat de 37 de ani, din comuna Avrămeni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Botoșani,  un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

„Bărbatul a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Acesta a fost identificat în municipiul Botoșani, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...