Decizie istorică în CSM pentru normarea muncii: Instanțele vor lucra după capacitatea reală, nu după avalanșa de dosare!

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a votat joi, 9 iulie, mecanismul privind gestionarea cauzelor în funcție de capacitatea reală de procesare a instanțelor.

Practic, potrivit știripesurse.ro, este vorba despre normarea muncii judecătorilor, una dintre cele mai importante măsuri discutate în ultimii ani în sistemul judiciar, pe fondul supraîncărcării instanțelor.

Potrivit sursei citate, mecanismul va intra în vigoare de la 15 septembrie 2026. Până atunci, urmează să fie stabilit reperul concret al normei de dosare la care se va raporta sistemul.

 

Surse oficiale au explicat că norma europeană este de aproximativ 200 de dosare, în timp ce în România media este în jur de 800 de dosare. Ideea discutată în CSM este ca aplicarea să înceapă cu o normă ridicată, sub media actuală, dar apropiată de aceasta, urmând ca nivelul să scadă gradual, la intervale de aproximativ un an.

CSM vrea o coborâre graduală a volumului de dosare

Surse oficiale au explicat, pentru stiripesurse.ro, că scopul nu este o blocare bruscă a sistemului, ci o reducere treptată a încărcăturii, pentru a da timp Parlamentului și Guvernului să gândească măsuri de degrevare a instanțelor.

Printre soluțiile avute în vedere în discuțiile din sistem se numără scoaterea de pe rolul instanțelor a unor dosare de importanță redusă sau găsirea unor mecanisme alternative prin care anumite cauze să nu mai ajungă automat în fața judecătorilor.

De asemenea, până la intrarea în vigoare a noului mecanism, vor mai avea loc discuții inclusiv cu reprezentanții avocaților.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 23 octombrie - Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul Episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sfântul Cuvios Macarie Romanul

astăzi, 07:00

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu s-a născut în 10 ianuarie 1905, la Cavadinești, județul Galați, într-o familie de țărani foarte săraci. Mama lui a trecut la Domnu...

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

Thursday, 22 October 2026

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

Thursday, 22 October 2026

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...