Botoșănean reținut după un accident în Gura Humorului. Se afla sub influența alcoolului

La data de 18 noiembrie, în jurul orei 19.30, Poliția Orașului Gura Humorului a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Ștefan cel Mare din orașul Gura Humorului, județul Suceava, a avut loc un accident rutier cu pagube materiale, iar una dintre persoanele implicate este posibil să fie sub influența băuturilor alcoolice.

Ulterior, părțile implicate, un bărbat de 32 de ani, din localitatea Todireni, județul Botoșani, și o femeie de 45 ani, din comuna suceveană Stulpicani, s-au prezentat la sediul Poliției.

 

Ca urmare a discuțiilor purtate cu cei doi conducători auto s-a stabilit faptul că în data de 18.11.2022, ora 18.50, bărbatul de 32 ani a condus autoturismul, având direcția de deplasare Frasin-Suceava și a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de către femeia de 45 ani.

La sediul Poliției s-a procedat la testarea celor doi conducători auto, în cazul femeii rezultatul fiind negativ, iar în cazul bărbatului de 32 ani, rezultatul a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Procedându-se la verificarea în baza de date a stării permiselor de conducere a celor doi conducători s-a constatat faptul că șoferul de 32 ani figurează cu dreptul de a conduce „cu restricții - suspendat” din data de 26.08.2022-23.11.2022.

În temeiul art. 288 alin.1 Cod Procedură Penală, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, și “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”.

În urma probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de bărbatul de 32 ani sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, iar prin ordonanța din data de 18.11.2022 s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, cel în cauză fiind depus în C.R.A.P. Suceava.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O femeie din Botoșani a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei a plecat din spital și este de negăsit!

astăzi, 17:05

Vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 11:04, o femeie din Dângeni a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei este de negăsit. Dumitru Iurea a plecat voluntar de la UPU Botoșani și nu...

Guvernul a aprobat peste șapte milioane de lei pentru școlile cu WC în curte, inclusiv din Botoșani!

astăzi, 17:00

Guvernul a aprobat repartizarea sumei de 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora în 97 de...

Turneul Național ”Moroșenii vă colindă” ajunge la Botoșani!

astăzi, 16:36

Casa de Cultura a Sindicatelor Botoșani va găzdui un spectacol de colinde și cântece tradiționale, eveniment care reunește artiști cunoscuți și iubiți de public, dar mai ales recunoscuÈ...