Un bărbat de 58 ani, din Brăiești, județul Botoșani, a fost reținut pentru 24 de ore de oamenii legii, vineri, la ieșirea din comuna suceveană Dumbrăveni, unde a fost identificat în profundă stare de ebrietate, la volanul unui autoturism. În urmă cu mai puțin de o lună, el fusese depistat conducând cu o alcoolemie de peste 2 mg/l în sânge, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Suceava.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost interceptat de Poliția orașului Salcea, sesizată prin apel la 112, care reclama deplasarea sinuoasă a autoturismului.
„La ieșirea din comuna Dumbrăveni spre Botoșani, la circa 2 km, au fost oprit autoturismul indicat la volanul căruia se afla. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost condus la sediul Poliției Orașului Salcea pentru a fi testat cu aparatul etilotest. Deși a suflat de mai multe ori, din cauza stării în care se afla și pentru că nu a respectat indicațiile polițistului, nu s-a putut stabili concentrația de alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții șoferul a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează IPJ Suceava.
În urma completării probatoriului cu rezultatele toxicologice, s-a stabilit că, pe data de 9 iunie, bărbatul a condus având o concentrație de 2,29 mg/l alcool pur în sânge, motiv pentru care, după audiere, s-a luat măsura reținerii preventive. Botoșăneanul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.