Botoșănean arestat preventiv de polițiști, și-a agresat fosta concubină față de care nu avea voie să se apropie!

Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma leziunilor provocate de fostul concubin.

În cursul zilei de luni, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Avrămeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Săveni, în luna decembrie 2024, pe o perioadă de 12 luni, prin care i se interzicea să se apropie de fosta sa concubină și copiii acesteia, la o distanță mai mică de 50 de metri.

Potrivit polițiștilor, individul a venit la domiciliul victimei și ar fi agresat-o, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, iar în aceeași zi a fost prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alinuța și învățătoarea!

astăzi, 07:15

Învățătoarea:  -Alinuța, poți să îmi spui cât fac opt ori șapte? Alinuța: -Dacă nici dumneavoastră nu știți, de unde vreți să știu eu?

Calendar Ortodox, 13 noiembrie 2026: Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sfânta Antuza

astăzi, 07:00

Acest mare dascăl şi luminător al lumii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi e...

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...