Bărbat reținut. A distrus locuința soției, față de care are ordin restrictiv

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Suharău, a fost reținut pentru 24 de ore, marți, fiind cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Potrivit sursei citate, în urma probatoriului administrat, s-a stabilit că, în aceeași zi, acesta ar fi pătruns în curtea locuinței soției sale, încălcând astfel ordinul de protecție emis de Judecătoria din Darabani, și i-ar fi adresat acesteia amenințări, creându-i o stare de temere. Totodată bărbatul ar fi distrus bunuri din locuință.

Ordinul de reținere a fost emis, la scurt timp, de Secția de Poliție Rurală din Darabani.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, amenințare și distrugere, urmând ca, în funcție de rezultate, să se dispună măsuri”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta