Bărbat arestat pentru 30 de zile, după ce a furat bunuri în valoare de 15.000 de lei

Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Cătămărești-Deal a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii botoșăneni, joi, fiind cercetat pentru furt.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, individul, în luna aprilie 2022, ar fi pătruns fără drept, pe un teren împrejmuit, aparținând persoanei vătămate și ulterior, dintr-un container metalic ar fi sustras mai multe scule pentru construcții, în valoare de 15.000 de lei.

„Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, iar în urma prezentării în fața instanței de judecată, aceasta a dispus arestarea sa pentru 30 de zile”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...