Atenție, Legea ”Anastasia” le vine de hac șoferilor care urcă la volan beți și fără permis: ”Criminalii şoselelor merg la închisoare!”

„Legea Anastasia” a fost denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei.

Atenție, Legea ”Anastasia” le vine de hac șoferilor care urcă la volan beți și fără permis: ”Criminalii şoselelor merg la închisoare!”

   Foto: portalSM.ro

Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat miercuri, 28 iunie, proiectul de lege prin care şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare. Legea merge la promulgare.

Senatorul Robert Cazanciuc a explicat că „Legea Anastasia”, denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei, este concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan.

 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009, astfel încât să nu se poată dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârşită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere sau a conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Astfel, la articolul 91 al legii menţionate este introdus un nou alineat care prevede că: „Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3) dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336”.

„Anastasia are grijă de vieţile noastre de dincolo de moarte. Criminalii şoselelor merg la închisoare. Nicio instanţă din România nu îi va mai putea condamna cu suspendare pe cei care ucid oameni pe drumurile ţării urcaţi băuţi, drogaţi sau fără permis la volan. Legea Anastasia (denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani ucisă la 1 iunie 2022 în faţa casei) pe care am iniţiat-o, a fost votată, astăzi, de Camera Deputaţilor şi va merge spre promulgare la preşedintele României”, a afirmat senatorul Robert Cazanciuc, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, potrivit ziare.com.

Senatorul a mai spus că „au murit prea mulţi oameni nevinovaţi, prea multe familii au trecut prin drame, în ultimii ani”.

„A venit vremea să punem capăt tragediilor. Până la această oră, statisticile existente, oficiale, arată că suntem pe primul loc în Europa la numărul de accidente mortale. Al şaselea an consecutiv. Viaţa cetăţenilor, a oamenilor, este o valoare în sine, iar noi, cei aleşi, suntem datori să o apărăm, să o protejăm prin legile pe care le adoptăm. Constituţia garantează dreptul la viaţă şi la integritatea fizică, iar noi trebuie să ne asigurăm de respectarea acestui drept. Legea Anastasia este concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan. Votul a fost aproape unanim! Mulţumesc tuturor colegilor care au votat această iniţiativă!”, a completat Cazanciuc.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Repartizarea computerizată la liceu a fost publicată de Ministerul Educației, sute de locuri neocupate la Botoșani!

Wednesday, 22 July 2026

Ministerul Educației și Cercetării a publicat miercuri, 22 iulie (ora 09:00), rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a ca...

Hudeștiul marchează un moment istoric: 270 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii din sat!

Wednesday, 22 July 2026

Joi, 30 iulie 2026, comuna Hudești va îmbrăca haine de sărbătoare pentru a marca împlinirea a 270 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail ...

Ateliere de interpretare a textului CreativLit, organizate de Memorialul Ipotești!

Wednesday, 22 July 2026

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează ediția a VIII-a a ateliere...