Asistenta şi infirmiera suspendate după ce o tânără de 25 de ani a murit la Maternitate, contestă măsura dispusă de fostul manager al Spitalului Judeţean Botoşani. Acestea au depus în instanţă acţiuni de „contestaţie la decizia de suspendare a contractului de muncă”.
Conform colegelor de salon, tânăra care era însărcinată în trei luni ar fi fost îngrijită de asistentă pe tot parcursul nopţii, ceea ce nu ar fi fost trecut în raportul Direcţiei de Sănătate Publică, iar infirmiera a contestat decizia pentru că pacienta nu i-a solicitat sprijinul.
Suspendarea a fost dispusă pentru 90 de zile, atât pentru medicul de gardă, cât şi pentru asistenta şi infirmiera de serviciu, cu posibilitatea de prelungire sau revenire asupra deciziei. Conform Iegii, în această perioadă de timp, cele trei cadre medicale nu beneficiază de drepturi salariale.