Arestat preventiv pentru încălcarea arestului la domiciliu

Un tânăr de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce a încălcat arestul la domiciliu, iar în spațiul public s-a comportat necuviincios, declară Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu arestul preventiv luni, 22 noiembrie, la propunerea organelor judiciare.

Individul, domiciliat în municipiul Botoșani, este cercetat penal pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt.

 

„Din verificările efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Supravegheri Judiciare a reieșit faptul că acesta, a încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura arestului la domiciliu, respectiv, a părăsit domiciliul în care locuia, fără permisiunea organului judiciar, iar în perioada în care s-a aflat în comunitate, a avut un comportament care contravine normelor de conviețuire socială”, adaugă Delia Nenișcu.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...