Agresivitate ieșită din comun la un tânăr de 24 de ani, acum este cercetat pentru tentativă de omor!

Și-a lovit unchiul în cap până l-a dus în pragul morții. Botoșăneanul în vârstă de 24 de ani este trimis în judecată, fiind cercetat de procurori pentru tentativă de omor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui H.O.S., în vârstă de 24 de ani, din comuna Știubieni, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie sub forma tentativei de omor.

Magistrații botoșăneni au reținut că, pe 19 decembrie 2019, în jurul orei 18.30, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict intrafamilial, inculpatul l-a lovit de mai multe ori cu un obiect contondent din lemn pe unchiul său, H.C., la nivelul capului. În urma loviturilor, victima a suferit leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale.

”Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare generale. Ce spune ministrul despre șefii ISJ-urilor!

astăzi, 10:43

Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a m...

Revoluție la FC Botoșani după eșecul cu Universitatea Craiova! Iftime anunță: ”Mă tentează!”

astăzi, 08:17

Valeriu Iftime este gata să facă o adevărată revoluție la FC Botoșani. După eșecul suferit de moldoveni în fața Universității Craiova, finanțatorul lui FC Botoșani a dezvăluit c...

Flăcări, în miez de noapte, la Albești! Locuință salvată de pompierii botoșăneni!

astăzi, 07:37

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Albești. Acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au depla...