Acuzații de omor la azilul groazei din Dorohoi, procurorii au demarat cercetarea penală!

Procurorii botoșăneni au dispus și efectuat exhumarea cadavrului respectivei persoane, precum și o percheziție la centrul de îngrijire din Dorohoi.

Ca urmare a sesizării cu privire la existența unor suspiciuni privind decesul, în luna ianuarie 2025, al unei persoane de sex feminin internate în Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Casa Elena” din municipiul Dorohoi, în cursul lunii aprilie 2025 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani un dosar penal având ca obiect infracțiunea de „omor”.

În cadrul cercetărilor, s-a dispus și efectuat exhumarea cadavrului respectivei persoane, precum și o percheziție la centrul de îngrijire menționat.

 

În urma percheziției efectuate, s-au descoperit indicii și cu privire la alte infracțiuni în legătură cu activitatea Centrului „Casa Elena”, dar și cu o activitate de control desfășurată acolo, la începutul lunii aprilie 2025, de Agenția Județeană pentru Plăți și Asistență Socială Botoșani.

Cu privire la aceste aspecte, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a mai fost înregistrat un dosar penal, având ca obiect următoarele infracțiuni:

-”evaziune fiscală”, referitor la faptul că au fost identificați mai mulți beneficiari internați decât numărul maxim de persoane pentru care este autorizat centrul, iar veniturile realizate nu au fost evidențiate în actele contabile;

-„abuz în serviciu”, constând în neîndeplinirea obligațiilor stabilite de art. 13 din Legea 8/2016, respectiv aceea de a notifica anumite instituții cu privire la decesul în centru al unei persoane cu dizabilități;

-„fals intelectual”, constând în faptul că reprezentanții A.J.P.A.S. Botoșani nu au consemnat în procesul-verbal de control situația reală de la data controlului efectuat la începutul lunii aprilie 2025.

Ca urmare a notificării de către parchet a Consiliului de Monitorizare, inspectorii din cadrul acestei instituții au efectuat un control la Centrul „Casa Elena” din mun. Dorohoi la data de 06.05.2025, activitate pentru realizarea căreia au solicitat sprijinul organelor de poliție. Cu această ocazie, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi s-au sesizat și cu privire la infracțiunile de „trafic de produse sau substanțe toxice” și „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”, fiind înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

În dosarele penale înregistrate la cele două unități de parchet menționate cercetările se desfășoară cu operativitate, urmând a se efectua actele de urmărire penală și a fi dispuse măsurile care se impun, transmit reprezentanții Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...