Ana Maria Micu în studioul Știri Botoșani: O poveste despre artă, asumare, curajul de a fi universal (Foto, Video)

Invitata de la Știri este o artistă care locuiește în Botoșani, dar care expune pe mai multe continente. O personalitate complexă, o artistă specială, care îmbină ca nimeni altcineva culoarea cu desenul, detaliul cu perspectiva, emoția cu detașarea de emoție, smerenia cu îndrăzneala.

Formată în școala artistică din Cluj, unde a urmat și Masterul în Arte Vizuale, este și un produs al școlii din Botoșani, Ana Maria Micu fiind absolventă a Liceului de Artă ”Ștefan Luchian”.

 

Expune în galerii din toată lumea, de la Taipei la Beijing, de la Moscova la Bucureşti, dar și la New York, Rotterdam, Haga, Amsterdam, Edinburgh sau Viena. După o îndelungă peregrinare artistică a revenit în locurile natale, unde locuiește de aproape zece ani.

Decizia de a se stabili în Botoșani putea fi una hazardată, un fel de autoexil care să deterioreze actul artistic. Nu și dacă vorbim despre Ana Maria Micu. Personalitate aparte, oglindită în propria artă ca într-un alter ego, dar fără să urce pe piedestalul autosuficienței, Ana Maria Micu și-a dezvoltat un soi de percepție filosofic-psihologică asupra creației, trăind și muncind deopotrivă în atelierul-laborator amenajat la etajul trei al unui bloc din Botoșani.

Ca artist, Ana Maria Micu fascinează printr-un fel de a fi aproape nemaiîntâlnit. De parcă ar inventa un alt fel de a trăi, o altă dimensiune a simțirii, alte percepții umane, artista din Botoșani pare a se refugia în propriul spațiu securizant: atelierul în care trăiește minut cu minut. 



”Un întreg univers, construit pas cu pas, cu multă disciplină...”, spune despre arta Anei Maria Micu Simona Vilău, curatoarea expoziției de la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, la care artista a expus în 2023.

După participarea, în acest an, la Romanian Creative Week (RCW), la Iași, Ana Maria Micu se pregătește pentru încă o experiență inedită. În perioada 1 septembrie - 30 noiembrie 2024, va fi angajată ca artistă invitată la Departamentul de Arte și Design, Colegiul de Arte, Universitatea Națională Tsing Hua (NTHU), orașul Hsinchu, Taiwan.

Tot în luna septembrie, lucrările artistei din Botoșani se vor afla și pe simezele din Seul, Coreea de Sud, într-o expoziție internațională (Frieze Seul), alături de Andreea Medar și Juin Shieh.

Despre artă și percepția ei, despre idee și transformarea ei în operă, despre inovație și nevoia de evadare din universul anost. O întâlnire cu artista care creează la Botoșani pentru a expune pe simezele din toată lumea.

Invitatul de la Știri cu Ana Maria Micu

Moderator: Florentina Toniță

Video/Montaj: Florin Timofte

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...