Vilă cuprinsă de un incendiu violent, proprietarii și cei trei copii au reușit să iasă la timp din locuință! (Foto, Video)

O casă cu etaj a fost cuprinsă de un incendiu violent noaptea trecută. Flăcările s-au extins cu repeziciune până la etajul clădirii, pompierii intervenind mai bine de două ore.

Un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Cătămărăști Deal. O casă cu etaj a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din centrala termică pe materiale combustibile.

Când s-a produs evenimentul, în locuință erau proprietarii și trei copii. Aceștia au fost treziți din somn de un zgomot puternic care venea dinspre camera centralei, lipită de casă. Au reușit să iasă afară și au văzut că flăcările s-au extins de la anexă, la acoperișul locuinței, dar și bunurile aflate la etajul clădiri.

 

Un vecin a sunat după ajutor, în timp ce proprietarul a încercat să limiteze pagubele și a scos din interiorul casei o butelie.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, șase echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu cinci autospeciale de stingere cu apă, dar și o ambulanță SMURD.

Pompierii au constatat faptul că ardeau acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, dar și bunurile depozitate la etaj, existând pericolul de propagare a flăcărilor la camerele de la parter. Intervenția a durat mai bine de două ore.

Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.





Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

-nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;

-nu introduceți în sobă sau centrală termice lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

-nu lăsați ușa sobei/ centralei termice deschisă;

-nu supraîncălziți soba;

-montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;

-nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;

-stingeți focul pe timpul nopții;

-nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...