Un șofer beat s-a ales cu mașina distrusă, dosar penal și amendă, după ce s-a răsturnat pe cupolă, în șanț (foto)

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din județ, a fost protagonistul unui accident rutier petrecut joi, în localitatea Leorda. Acesta se afla în stare avansată de ebrietate la volanul unui autoturism, cu care s-a răsturnat apoi, pe cupolă, într-un canal situat lângă marginea tronsonului.

Potrivit unor surse din anchetă, conducătorul auto, care se deplasa pe direcția Botoșani-Leorda, aflat singur în mașină, nu a adaptat viteza într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat pe cupolă, parțial în șanț. În urma impactului, șoferul a suferit leziuni superficiale, iar mașina a fost serios avariată.

 

Polițiștii direcționați la fața locului l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat solicitarea unei ambulanțe în vederea transportării spre o unitate spitalicească, pentru îngrijiri medicale. Un echipaj de pompieri a intervenit pentru eliminarea riscurilor de izbucnire a unui incendiu, pe fondul emanațiilor de gaz și fum ale autoturismului, dar și pentru redresarea mașinii în vederea ridicării sale din peisaj.

Pe numele șoferului s-a întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Totodată, întrucât bărbatul nu avea asupra sa o declarație de justificare a deplasării, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 de lei, pentru încălcarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanță militară.



 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...