Un avion MIG 21 Lancer s-a prăbuşit, luni, în judeţul Constanţa, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. La bordul avionului se afla doar pilotul, care s-a catapultat.
Potrivit primelor informaţii, este vorba despre un avion militar care s-a prăbuşit la aproximativ 8 kilometri distanţă de Aeroporul Mihail Kogălniceanu. Avionul decolase de pe acest aeroport cu puţin timp înainte de prăbuşire.
Conform reprezentanţilor aeroportului, o ambulanţă la faţa locului a ajuns pentru a-l prelua pe pilot, intervenţia de salvare fiind în curs.