Tragedie rutieră. Trei tineri au murit și un altul a fost rănit în urma unui accident

Trei persoane au murit și o alta a fost rănită, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Ripiceni, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, au murit tineri în vârstă de 21, 22, respectiv 24 de ani, în vreme ce un bărbat de 24 ani a fost transportat la spital de un echipaj SMURD, cu fractură de antebraț.

„Autoturismul în care se aflau cei patru s-a răsturnat pe un câmp, într-un lan de porumb. Cei trei tineri decedați au fost găsiți pe câmp. Al patrulea pasager era în mașină. La locul intervenției au ajuns și două echipaje medicale ale SAJ, dar nu s-a mai putut face nimic pentru cei trei”, a relatat Lupu.

Poliția urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.

 

Spune-ne opinia ta