Tragedie pe șoselele botoșănene. Un tânăr a murit, iar un altul a ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, a decedat, iar altul, în vârstă de 19 ani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina în care se aflau cei doi a intrat în coliziune cu un cap de pod, în noaptea de luni spre marți.

Tragedia s-a petrecut pe raza localității Vlăsinești, unde au ajuns în cel mai scurt timp și două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și echipajul de terapie intensivă mobilă  SMURD.

 

Când salvatorii botoșăneni au ajuns la fața locului, șoferul era scos din mașină de martorii accidentului, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta față era încarcerat.

„Pompierii l-au scos din autoturism pe tânărul rămas încarcerat, acesta fiind preluat de echipajul SAJ. Conducătorul auto era inconștient. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici s-a declarat decesul”, declară Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Misiune pentru o viață întreagă! Prof. Mirela Sănduleanu, director Liceul Pedagogic: „Profesorul este oglinda vie a sălii de clasă!” (Video)

Monday, 5 October 2026

Într-o zi de 5 octombrie am poposit în familia Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani. Ne-a întâmpinat, cu vizibile emoții, dar cu bucurie și ospitalita...

Consiliul Județean Botoșani vrea să cumpere un teren lângă spital pentru amenajarea unei parcări! (Video)

Friday, 2 October 2026

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară din luna septembrie demararea procedurilor privind achiziționarea unui teren situat lângă Spitalul Județean de Urgență „M...

Valeriu Iftime a izbucnit, s-a certat la cuțite cu vicele Birta și câțiva social-democrați: „Nu vă fie frică de școală” / „Când o să ne conducă fraierii și fără școală” (Video)

Thursday, 1 October 2026

Consiliul Județean Botoșani vrea să își eficientizeze activitatea printr-o filosofie japoneză devenită celebră în mediul de afaceri: „kaizen”, conceptul îmbunătă...