Tânără rănită într-un accident de circulație petrecut în județ

O tânără de 20 de ani am fost rănită și transportată la spital cu o ambulanță după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-un canal de coectare a apei de pe marginea drum. 

Accidentul a avut loc între localitățile Călinești și Bucecea, într-o curbă la dreapta, în care tânăra șoferiță a intrat cu viteză prea mare.

Tânăra se afla la volanul unui Volkswagen Golf și se îndrepta dinspre Botoșani spre Bucea, însă din cauza vitezei a pierdut controlul volanului iar mașina nu am mai virat dreapta, ce a mers înainte, pe o porțiune de aproximativ 30 m de pământ, după care a lovit o rigolă de pe marginea unui drum secundar, iar mașina s-a dat peste cap, ajungând ïn șanțul de pe partea opusă.

Fata a fost preluată de un echipaj cu medic al SMURD și transportată la Urgențe conștientă, dar cu mai multe contuzii și traumatisme.

(foto: generic)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...