Combină agricolă cuprinsă de flăcări în timpul unor lucrări pe câmp

Pompierii din Săveni au fost solicitați, joi, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o combină agricolă. Alarma a fost dată chiar de șoferul utilajului agricol care, în timp ce recolta cereale pe un câmp de pe raza satului Mândrești, comuna Ungureni, a observat că iese fum în zona motorului.

Nouă pompieri militari și voluntari au intervenit mai bine de o jumătate de oră pentru stingerea incendiului. Combina agricolă a fost distrusă în proporție de 70%, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric. Incendiul nu s-a extins la lanul de cereale.

Pentru prevenirea incendiilor pe timpul recoltării cerealelor, IJSU reamintește următoarele măsuri:

- Izolarea lanurilor prin fâşii arate sau discuite faţă de drumuri şi păduri sau căi ferate adiacente;

- Strângerea paielor rezultate în urma recoltării şi ararea imediată a miriştii; lucrările se vor efectua cu utilaje verificate tehnic din punct de vedere al dispozitivelor parascântei;

- Marcarea cu indicatoare de securitate, privind interdicţia fumatului şi a utilizării focului deschis, a suprafeţelor de teren pe care se află cereale păioase, mirişti şi vegetaţie uscată;

- Parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu păioase, prin fâşii longitudinale şi transversale. Direcţia de recoltare a combinelor va fi inversă direcţiei vântului dominant;

- Interzicerea fumatului şi a focului deschis în lanuri, pe mirişti, pe combine, utilaje şi autovehicule de transport, la mai puţin de 100 m de punctele de recoltare şi depozitare a produselor agricole combustibile - în perioada de recoltare a cerealelor;

- Alimentarea cu carburanţi se va face în punctele de alimentare special amenajate la cel puţin 20 metri în afara lanurilor şi la cel puţin 10 m faţă de depozitul de carburanţi şi lubrefianţi;

- Remedierea unor defecţiuni apărute la maşinile şi utilajele agricole se va face la o distanţă de cel puţin 20 m faţă de lanurile nerecoltate, mirişti sau vegetaţie uscată;

- La punctele de recoltare se vor asigura tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă, precum şi platforme mobile dotate cu furci, cazmale, coase, găleţi, stingătoare, butoaie cu apă;

- Toate maşinile şi utilajele agricole, precum şi cele care au acces în zonele cu vegetaţie uscată sau deşeuri combustibile, vor fi dotate cu stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături cu coada de minim 2 m;

- În zonele de depozitare a deşeurilor combustibile din localităţi (gropi de gunoi) se va asigura, prin componenta preventivă a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţi, supravegherea acestora, astfel încât acestea să nu fie incendiate intenţionat sau din neglijenţă.

Proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri, cu titlu sau fără titlu, le este interzis să ardă miriştile, stufărişul sau vegetaţia uscată fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a primariilor şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile respective.

Acolo unde se vor constata abateri de la legislaţia în vigoare vor fi aplicate amenzi contravenţionale între 1000 şi 2.500 lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Locuință distrusă de incendiu, o familie din comuna Suharău are nevoie de sprijin! (Foto)

Saturday, 14 March 2026

O familie din localitatea Lișna, comuna Suharău, are nevoie de ajutor după ce casa le-a fost distrusă în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în această după-amiază. În ...

Adiță, elevul din Botoșani, care a cucerit internetul cu Ion, Vasile și Ileana!

Saturday, 14 March 2026

De la o reclamă care nu a mers, la ecranele a sute de mii de oameni. Adi, „elevul cotonog” din Botoșani, și-a transformat ghinionul în comedie. Cu un talent pe care spune că l-a ...

ASTĂZI! O tonă de lemne cuprinse de flăcări, intervin pompierii din Botoșani! (Foto)

Saturday, 14 March 2026

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu scurt timp, într-o gospodărie din localitatea Oneaga, unde aproximativ o tonă de lemne de foc a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului au in...