Tânără de 18 ani dată jos de la volan, nici proprietarul mașinii nu a scăpat de dosar penal

Polițiștii de la Frontieră au întocmit pe loc dosar penal, atât pe numele fetei, cât și pe cel al proprietarului mașinii.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări pentru încredinţarea conducerii unui autoturism, cu bună ştiință, unei tinere care nu obținuse acest drept.

În cursul serii de luni, 3 iulie, în jurul orei 20.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Hilișeu Horia, un autoturism înmatriculat în România.

 

Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanei ce se afla la volan, constatând că este o tânără în vârstă de 18 ani, domiciliată pe raza judeţului Botoșani.

În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră, au constatat că tânăra nu a obţinut niciodată dreptul de a conducere.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, respectiv încredinţarea cu bună ştiinţă a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...