Șofer din Botoșani, sub control judiciar după ce s-a îmbătat și i-a sustras mașina angajatorului său din Cluj. Nu avea nici permis!

Un conducător auto din Botoșani a fost pus sub control judiciar, după ce a fost prins beat la volan, fără permis, conducând o autoutilitară pe care o luase de la angajatorul său, fără permisiunea acestuia.

”Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat un bărbat 24 ani, din comuna Sendriceni, jud. Botosani, în timp ce conducea autoutilitara pe DN1 E60, pe raza localității Florești fără a detine permis de conducere, vehicul care fusese luat de la angajator fără consimţământul acestuia”, informează IPJ Cluj. 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind pozitiv. În baza celor constatate, bărbatului i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de: „conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere”, „conducerea unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”, și „furt care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Bărbatul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, care a dispus împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 40 de zile. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...