Scandalul din bar i-a adus gestionarei o amendă de 500 de lei!

Oamenii legii au motivat aplicarea amenzii prin faptul că bătaia din bar, care a izbucnit între doi clienți, a avut loc la o oră la care localul ar fi trebuit să fie închis. Mai mult, gestionara îi servise pe cei doi, chiar dacă aceștia erau deja în stare de ebrietate. 

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00.15, într-un bar din comuna Ungureni a izbucnit un conflict spontan între doi tineri de 21 şi, respectiv, 25 de ani, ambii din aceeaşi localitate, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice.
 
Potrivit IPJ Botoșani, în urma altercaţiei, tânărul de 25 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Acesta a depus o plângere penală împotriva bărbatului de 21 de ani, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Totodată, gestionara barului a fost sancţionată contravenţional conform Legii 61/1991cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru nerespectarea programului de funcţionare şi servirea clienţilor aflaţi în stare vădită de ebrietate.
  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Marina Halit

Voluntar la Broșteni o zi, lecții cât o viață întreagă: ”Toată lumea a venit, mulți au ajutat, restul au făcut poze” / ”Ne este teamă că vom fi uitați!” (Foto, Video)

Sunday, 3 August 2025

Se spune că în calea apei nu te poți pune, că în fața dezastrelor naturale nu avem nici o putere. Din nefericire, în urmă cu o săptămână, au simțit asta oamenii din Br...