Aproximativ 300 de persoane au protestat, duminică seară, în fața Maternității din Botoșani, după ce o tânără de 25 de ani a murit în chinuri la câteva ore de la internare. Oamenii cer suspendarea dreptului de liberă practică a medicilor care au avut-o în grijă pe pacientă, mamă a trei copii.
Alexandra a fost adusă la spital cu ambulanța în noaptea de joi spre vineri, acuzând dureri cumplite și cerând să fie chiuretată pentru întreruperea unei sarcini cu complicații.
„S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, cu examen ecografic, conform protocolului în vigoare. Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopții, deoarece sângerarea genitală externă a fost redusă, colul uterin era închis, fără semne de avort în evoluție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU), asistentul Ioan Asaftei.
Reprezentantul „Mavromati” a relatat că, în dimineața zilei de vineri, tânăra a prezentat o degradare bruscă a stării generale, cu dispnee severă și sângerare abundentă la nivelul căilor respiratorii. Ea a fost transferată pe Secția de Terapie Intensivă, unde i-au fost aplicate manevre complexe de reanimare.
„În ciuda eforturilor‚ la ora 08:20 se declara decesul prin stop cardio-respirator iresuscitabil, hemoragie cai respiratorii superioare. Examenul necropsic va stabili cauza decesului”, a adăugat Asaftei.
„Medicii trebuie să plătească!”
Familia tinerei susține că aceasta s-ar fi chinuit o noapte întreagă, cu dureri cumplite, pentru că în spital nu era un doctor care să se ocupe de ea. Conducerea Spitalului Județean „Mavromati” a dispus efectuarea unei anchete administrative.
Informațiile și dovezile expuse de familie au arătat lipsa de comunicare dintre pacientă, medicul de gardă și medicul curant. Rudele femeii acuză personalul Maternității de neglijență și nepăsare, iar societatea civilă s-a mobilizat pentru a cere autorităților măsuri urgente.
„Mori cu zile în țara ta, nu mai ai speranță. Oamenii care trebuie să ne salveze, să aibă grijă de noi, să le pese de noi, au devenit avizi după bani, indiferenți și inumani. Este o tragedie care trebuie să cutremure sistemul cu totul, din temelii, să plece acasă toți cei care nu își fac meseria! Nu se mai poate! Alexandra avea toată viața înainte și trei îngerași de crescut!”, a spus o femeie prezentă la protest.
„Medicii trebuie să plătească! Au salarii babane, dar aroganță cât încape. Au uitat în slujba cui se află, jurământul pe care îl depun ei nu mai are nicio valoare. Doar pilele și banii au valoare în fața lor. Cei care tratează o situație gravă ca pe o nimica toată trebuie să dea socoteală. Vrem să li se retragă celor două doctorițe dreptul la liberă practică până la emiterea unei sentințe definitive de către judecători! Soțul ei este taximetrist, este colegul nostru. Am fost astăzi cinci colegi la biserică și ne-a bușit plânsul, nu am mai avut cuvinte în fața unei nedreptăți ca aceasta!”, a spus un alt botoșănean.
Un altar de lumânări și flori s-a format la intrarea în curtea Maternității, oamenii adunându-se într-un moment de reculegere în memoria tinerei care a sfârșit tragic pe patul de spital.
Două anchete demarate în urma morții Alexandrei
Reprezentantul „Mavromati” a declarat că ancheta administrativă demarată la nivelul unității urmărește stabilirea cauzelor morții tinerei, dar şi modul de respectare a protocoalelor terapeutice.
„La nivelul Spitalului Județean de Urgență Botoşani s-a constituit o echipă de specialiști, care să analizeze cauza decesului şi modul cum au fost respectate protocoalele terapeutice în vigoare”, a afirmat Asaftei.
De asemenea, polițiștii botoșăneni au demarat o anchetă pentru ucidere din culpă, urmând ca medicii legiști să stabilească cu exactitate cauza morții, în urma efectuării autopsiei.
„Au fost demarate cercetări de către polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să stabilim cu exactitate împrejurările în care a surveni decesul şi cine se face responsabil de acest eveniment. Totodată, urmează să fie efectuată autopsia pentru a se stabili cu exactitate care este cauza decesului”, a declarat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.