Un botoșănean care circula prin Dorohoi în stare de ebrietate la volan a fost prins de polițiști după ce un cetățean s-a sesizat că este sub influența alcoolului și a sunat la poliție.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 08 iunie 2021 pe raza municipiului Dorohoi, au fost sesizați de către un participant la trafic cu privire la faptul că pe Bulevardul Victoriei se deplasează haotic o autoutilitară.
Polițiștii au procedat la interceptarea în trafic a autovehiculului indicat, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 61 de ani din municipiul Dorohoi.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
“În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, au anunțat polițiștii de la Botoșani.