Preot beat, rănit grav după ce a lovit cu mașina un cap de pod

Un bărbat de 42 de ani a fost rănit grav, după ce a lovit cu mașina un cap de pod. Accidentul a avut loc, în noaptea de luni spre marți, în Satul Nou din comuna Vorona.

Potrivit echipajului de poliție direcționat la fața locului, conducătorul auto se deplasa înspre Orășeni Deal, singur în autoturism. El a rămas încarcerat până la sosirea forțelor de intervenție, care au constatat că emana halenă alcoolică.

„Acesta nu a putut fi testat în vederea stabilirii alcoolemiei, din cauza stării fizice în care se afla. Se continuă cercetările sun aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Surse judiciare spun că bărbatul este preot în localitate.

Victima a fost transportată spre Spitalul Județean, pentru acordarea îngrijirilor medicale, iar autovehiculul a fost preluat de o platformă SOS24.

 

Spune-ne opinia ta