Permis fals depistat la controlul de frontieră de la Stânca!

Polițiștii de frontieră botoșăneni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător, fals şi uz de fals.

În cursul nopții de duminică spre luni, în jurul orei 2.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru a intra în ţară cetățeanul moldovean Gheorghe S., în vârstă de 44 de ani, la volanul unui microbuz înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile "A” și "C”, iar  pentru a putea conduce vehiculul la volanul căruia se afla, avea nevoie de categoria "B”. 

Pentru a putea continua călătoria, pasagerul Nicolae C., cetățean din R.Moldova, în vârstă de 22 de ani, s-a oferit să conducă microbuzul până la destinaţie, în Germania, prezentând în acest sens un permis de conducere. 

Existând suspiciuni cu privire la permisul de conducere prezentat, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că documentul este fals.
 
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător, fals şi uz de fals.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...