Patru incendii au avut loc în ultimele 24 de ore. O bătrână a avut nevoie de îngrijiri medicale

Patru incendii au avut loc, în ultimele 24 de ore, în județul Botoșani, zeci de pompieri fiind angrenați pentru lichidarea acestora, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit acestora, evenimentele s-au produs în localitățile Românești, Stâncești, Rădeni și Văculești. Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit 23 de pompieri militari din cadrul Detașamentelor din Botoșani și Dorohoi, al Gărzii de Intervenție din Ștefănești și al Punctului de Lucru din Flămânzi.

La Românești, un adăpost de animale s-a aprins de la un scurtcircuit, iar la Stâncești o anexă și o casă au fost afectate de un incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. „Proprietara casei, în vârstă de 89 ani, a ieșit singură din locuință, până la sosirea pompierilor. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, întrucât a suferit un atac de panică”, precizează reprezentanții IJSU Botoșani.

La Rădeni, un foc aprins pentru distrugerea resturilor vegetale adunate din gospodărie și lăsat nesupravegheat s-a extins la depozitul de furaje. Au ars aproximativ cinci tone de nutrețuri. În urma incendiului de vegetație uscată de la Văculești nu s-au înregistrat pagube materiale.

De asemenea, echipajele SMURD au acordat asistență medicală în 16 situații.

 

Spune-ne opinia ta