Panică într-un bloc din Dorohoi, după ce un locatar a uitat mâncarea pe foc! FOTO

Locatarii unui bloc din municipiul Dorohoi au cerut, duminică seara, ajutorul pompierilor după ce dintr-un apartament a început să iasă fum.

Un echipaj de la Detașamentul Dorohoi a ajuns în scurt timp la locul solicitării. Pompierii au pătruns în apartamentul situat la etajul I, al unui bloc de pe Aleea Criva, și au constatat că proprietarul a adormit și a uitat o oală cu mâncare pe aragazul aprins.

Fumul s-a răspândit în locuință, dar și pe casa scării.

Proprietarul, în vârstă de 68 de ani, a fost găsit dormind pe un pat, în bucătărie. Din cauza fumului inhalat, acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale, la fața locului ajungând și un echipaj de ambulanță.

Pompierii au aerisit apartamentul și au reușit să preîntâmpine izbucnirea unui incendiu.




 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Programul etapei a 20-a din Superliga, când se joacă meciul FC Botoșani – FCSB!

astăzi, 13:20

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat vineri programul etapei a 20-a din Superliga, ultima care se va disputa în anul 2026. Runda este programată în perioada 18-21 decembrie. Orele ...

Când dispar inspectoratele școlare? Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar: ”Este ceea ce ne dorim!”

astăzi, 12:59

Potrivit legii, inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ. Deocamdată însă, reorganizarea a fost...

Senatorul Ovidiu Jitaru: ”O adunătură de habarniști din PSD a pus mâna pe Guvern și acum parcă le pare rău”

astăzi, 11:46

Senatorul liberal Ovidiu Jitaru a transmis un comunicat cu privire la situația politică a României, după intrarea Partidului Național Liberal în opoziție. Redăm integral comunicat...