Pagube însemnate în urma unui incendiu produs într-o gospodărie din Broscăuți! (Foto)

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Broscăuți. O anexă a fost cuprinsă de flăcări. Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardea anexa și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă. Pompierii au eliminat riscul de explozie din interiorul anexei fiind scoasă o butelie. Suprafața afectată a fost estimată la aproximativ 50 de metri pătrați.

 

Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Pentru evitarea unor astfel de tragedii, ISU Botoșani recomandă:

-nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcționării;

-nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

-nu lăsați ușa sobei deschisă;

-nu supraîncălziți soba;

- montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;

-nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;

-stingeți focul pe timpul nopții;

-nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În drumul spre Ucraina: Nicușor Dan a ajuns la Suceava cu un avion Spartan și s-a oprit la o mănăstire!

astăzi, 07:49

Nicușor Dan a aterizat joi seară pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, de la Salcea. Șeful statului a călătorit de la București la Suceava la bordul unui avion mil...

Cum moare o fântână… ”O asemenea faptă nu poate fi trecută cu vederea!”

astăzi, 07:36

O fântână în sat reprezintă mai mult decât un izvor, decât o sursă de apă. Este memoria unei comunități. Vandalismul, în acest caz, poate părea un act minor,...

Ce faci când iubita îți bate apropouri!

astăzi, 07:15

Intrebare: - Ce faci când iubita îți bate apropouri ca sunteti de 2 ani împreună și ea vrea îmbrăcată în alb? Raspuns: - O înscrii la karate. &...