Pagube însemnate în urma unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din Horlăceni!

Bunurile din interiorul unei camere, dar și o parte din acoperișul casei au fost cuprinse de flăcări.

Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Horlăceni.

Bunurile din interiorul unei camere, dar și o parte din acoperișul casei au fost cuprinse de flăcări. Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate. 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu  două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șendriceni.

 

Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție. S-au salvat și protejat de foc bunurile din trei camere, anexele din gospodărie și un autoturism.  Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

-nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

-la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

-verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

-nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

-nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

-instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

-amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

 “În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.”  au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat pe un motociclu a fost prins cu 31 de pachete de țigări de contrabandă, a primit o amendă de 20.000 de lei!

astăzi, 13:27

La data de 26 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, în localitatea Sarafinești, un motociclu electric condus de către un b...

Este nevoie de sânge pentru o botoșăneancă internată la ATI!

astăzi, 13:00

Apel pentru donare de sânge. O botoșăneancă internată pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani ...

Trei tineri din Ungureni plasați sub control judiciar, au făcut scandal pe terasa unui bar!

astăzi, 12:37

La data de 26 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, cu vârste cuprinse ...