Un număr de 13 lucrători agricoli români din sudul Italiei au fost găsiți de autoritățile italiene în condiții de viață inumane, lucrând zi lumină pe câmpurile din Ragusa fără să primească nimic în schimb. Flămânzi, munciți, umliți, violați de către conaționalii lor.
Operațiunea „Boschetari”, astfel a fost denumită acțiunea polițiștilor italieni din Ragusa (Sicilia), care a dus la arestarea a 5 români acuzați de exploatare, trafic de ființe umane și instigare la prostituție, chiar și în cazul unor minori. Traficanții români se numesc: Lucian Milea, Alice Oprea, Marian Oprea, Monica Iordan și Marian Munteanu, scrie Giornale di Sicilia.
Cei 5 "caporali" români au fost urmăriți și verificați de autoritățile italiene în urma denunțului făcut de un bărbat român, victimă a abuzurilor și a exploatării celor cinci. Atras în Sicilia la muncă de către conaționalii săi, cu promisiunea unei plăți decente și a unor condiții de viață demne, acesta a avut parte de degrad, violență și condiții de adevărată sclavie.
În urmă cu nouă luni, obosit de a trăi în condiții inumane și de a lucra ca un animal de muncă fără a lua vreodată un singur euro, Marin (numele este inventat) s-a prezentat la secția de poliție din Ragusa și cu curaj, i-a denunțat pe conaționalii săi. Citeste mai departe...