O femeie dispărută de două zile este căutată de familie cu poliția

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 51 de ani, din municipiul Botoșani, a părăsit domiciliul în mod voluntar, în aceeași zi, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.

Doina Liliana Vodă are 1,75 metri înălțime, 70 de kilograme, păr roșcat tuns la nivelul umerilor și ochi verzi. Când a plecat de acasă era îmbrăcată cu un palton de culoare verde închis, fustă neagră, ghete negre și avea asupra sa un rucsac de culoare gri.

„Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

astăzi, 10:36

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...