Nimic nu îi mai sperie: Nicio amendă dată la September Fest nu a fost plătită până acum!

"Mai recurgem și la metoda populară: le dăm mătură și făraș", spune șeful Poliției Locale Botoșani.

Niciuna dintre amenzile contravenționale împărțite la September Fest-ul de anul acesta nu a fost, încă, achitată. Majoritatea proceselor-verbale citează locatari ai Centrului Vechi.

Cele mai multe sancțiuni au fost date de Jandarmeria Botoșani, atât pentru fapte de tulburare a ordinii publice, cât și pentru comerț ilicit. În jur de 10.000 de lei au însumat cele 26 de contravenții acordate de IJJ.

Poliția Locală a împărțit și ea 11 amenzi, a câte aproximativ 400 de lei, însă doar pentru consumul de semințe în spațiul public. 

Pentru că botoșănenii și-au manifestat neîncrederea cu privire la faptul că asemenea pedepse i-ar determina pe concetățeni să nu mai comită infracțiuni, pentru Știri.Botoșani.Ro , s-au solicitat răspunsuri, în acest sens, către instituțiile care au acordat amenzi. La o săptămână de la sancționare, nu a fost înregistrată nicio plată a vreunei amenzi.

În ceea ce privește pedepsirea consumului de semințe în spațiul public, pentru a nu se mai ajunge la o astfel de situație, în cazul locuitorilor fără venituri din Centrul Vechi, Poliția Locală adoptă și altfel de practici. "Persoanele pe care le-am amendat sunt insolvente, în mare parte, nu realizează venituri. Așa că noi mai recurgem și la metoda populară: le dăm mătură și făraș", explică Ioan Onuțu, director executiv al Poliției Locale Botoșani.

De cealaltă parte, nici Jandarmeria Botoșani nu a înregistrat vreo achitare a amenzilor. "Până la această dată, nu am primit de la contravenienți dovada achitării niciunei sancțiuni contravenționale aplicate la September Fest 2018. În cazul necomunicării dovezii de achitare a sancțiunilor contravenționale către instituția din care face parte agentul constatator, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției sunt înaintate în termen de maxim 90 de zile către serviciile de taxe și impozite locale din localitățile de domiciliu ale contravenienților, în vederea luării acestora în debit", se arată într-un răspuns întocmit de Dan Izotov, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Județene Botoșani, primit vineri.

Potrivit Poliției Locale Botoșani, începând cu data de 24 august, de când Ordonanța 2 a fost modificată, persoanele sancţionate cu amendă pot achita jumătate din minimul prevăzut de legea în baza căreia a fost încheiat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, în 15 zile de la aducerea acestuia la cunoştinţa contravenientului.

 

Spune-ne opinia ta