Minor acroșat de mașina unui botoșănean. Șoferul are 80 de ani și a părăsit locul faptei!

Copilul în vârstă de 12 ani a fost transportat la spital, șoferul fiind depistat de oamenini legii la domiciliu. Audiat apoi le sediul poliției, bărbatul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. 

Un bărbat în vârstă de 80 de ani, din municipiul Botoşani, se deplasa, luni, cu mașina pe un drum comunal din localitatea Văculeşti. La efectuarea unui viraj la stânga pentru a pătrunde pe un alt sector de drum comunal, nu s-a asigurat corespunzător şi a acroşat cu oglinda retrovizoare un minor de 12 ani, care staţiona regulamentar pe marginea drumului.
 
Conducătorul auto a părăsit locul faptei. Ulterior, în cursul zilei, întrucât minorul acuza dureri, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
 
Conducătorul auto a fost depistat de poliţişti la domiciliu şi a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri. Totodată, el a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
 
Potrivit IPJ Botoșani, pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...