Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un cetăţean român care conducea un autoturism pentru care a prezentat documente false, la control.
În data de 27 februarie, în jurul orei 7.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Hilişeu, un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Italia, condus de P.C., cetăţean român, în vârstă de 34 de ani.
Cu ocazia legitimării, bărbatul a prezentat documentele autoturismului, iar în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că, atât asigurarea tip carte verde, cât şi autocolantul ce atestă ITP, aplicat pe certificatul de înmatriculare, ambele fiind emise de autorităţile din Italia, sunt false.
"Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în conformitate cu prevederile legale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", a precizat purtătorul de cuvânt S.T.P.F. Botoşani, comisar de poliţie Minodora Răcnea.
Mercedes cu documente false, depistat în trafic la Hilișeu!
Stiri Botosani Wednesday, 27 February 2019 EvenimentSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce spune noul ministru despre impozitul pentru balcoanele închise! ”Nimeni nu va fi hărţuit sau pedepsit!” / ”Scopul nu este să sancţionăm!”
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a intervenit, astăzi, într-o problemă care a stârnit uriașe controverse în spațiul public: dublarea impozitului pentru balcoanele î...
Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!
Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...
Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?
Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.67 secunde