Mașină incendiată în curtea unui botoșănean, Poliția a preluat cazul!

O mașină parcată într-o gospodărie a fost cuprinsă de flăcări, noaptea trecută. Din primele informații, acțiunea pare a fi una intenționată.

S-a întâmplat în localitatea Mitoc, fața locului deplasându-se pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii au constatat că autoturismul ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acţiunea intenţionată. În consecință, cazul a rămas în atenția Poliției.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce s-ar schimba pentru cetățeni dacă orașele mici și comunele ar fi comasate!

astăzi, 09:57

Reorganizarea administrativă ar putea schimba harta comunelor și a orașelor mici începând cu alegerile locale din 2028. PSD discută un scenariu care vizează aproape 1.700 de comune cu...

Un sucevean a cumpărat cel mai mare centru comercial din Botoșani!

astăzi, 09:18

Complexul comercial, care include și hypermarketul Carrefour, a fost cumpărat de la o firmă belgiană de către Patrikev SRL, compania imobiliară din cadrul grupului Savcom. Această mutare ara...

Premieră în BOR. Povestea lui Dionisie Kenan Wang, primul chinez care a devenit preot în România!

astăzi, 09:01

Dionisie Kenan Wang, un teolog și istoric născut în China și crescut în Brazilia, a fost hirotonit preot duminică, 8 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După hirot...