Jarul căzut din sobă pe materiale combustibile a aprins locuința unei bătrâne, miercuri după-amiază, în localitatea Bozieni din orașul Săveni. Femeia, în vârstă 88 de ani, a suferit arsuri pe față și mâini, fiind transportată la spital, transmite Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, după ce proprietara a fost preluată de echipajul medical, butelia a explodat, iar flăcările s-au extins la restul încăperilor.
„La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă, voluntarii din orașul Săveni și comuna Vlăsinești, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, ardea întreaga locuință”, spune Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU.
Ea mai precizează că pompierii au găsit în interiorul casei patru canistre cu gaz lampant.
________________________
Inspectoratul reamintește botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
- Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
- Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
- Nu lăsați ușa sobei deschisă.
- Nu supraîncălziți soba.
- Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
- Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
- Stingeți focul pe timpul nopții.
- Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.