La un pas să își piardă viața după ce a salvat o pisică. Bărbat scos de pompieri dintr-o fântână de zece metri

Un botoșănean în vârstă de 51 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ zece metri.

Misiunea contracronometru a avut loc, miercuri după-amiază, în localitatea Boscoteni.

Victima a coborât în fântână pentru a salva o pisică. Când a ajuns la suprafață, a alunecat și a căzut în gol. Bărbatul s-a rănit la un picior și nu a mai avut puterea să urce singur la suprafață. Martor la eveniment, stăpânul felinei a sunat după ajutor la 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul din Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de intervenție și accesorii specifice, precum și o ambulanță SAJ.

Primul echipaj care a ajuns la fața locului a fost cel de la Flămânzi.

Unul dintre pompieri a coborât în fântână și, ajutat de colegi și câțiva localnici, a reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat. Acesta era conștient și acuza dureri la un picior.

A fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Intervenția a durat mai puțin de 15 minute.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...