Incendiu puternic la Șendriceni. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore

O familie din localitatea Șendriceni a fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, produs la depozitul de furaje din gospodărie, sâmbătă seară, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Botoșani.

Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins cu repeziciune la o anexă. Puțin a lipsit să cuprindă și casa.

„Pompierii din Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Șendriceni au intervenit, mai bine de două ore pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor. Cauza probabilă a incendiului o constituie scurtcircuitul”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.

 

Pentru prevenirea incendiilor de furaje, ISU Botoșani recomandă:

  • nu depozitaţi furajele sub reţelele electrice, aproape de căile ferate, de drumurile publice sau pădurile aflate la distanţe mici faţă de acestea;
  • nu fumaţi și nu folosiţi flacără deschisă în apropierea locurilor în care aveti depozitate de furaje;
  • amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);
  • îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
  • amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă;
  • depozitaţi paiele şi fânul numai după ce au fost uscate în prealabil.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...