Incendiu într-un bloc, în miez de noapte: Locatari evacuați, trei persoane scoase cu ajutorul scării de intervenție!

Panică într-un bloc din municipiul Botoșani, un apel la 112 sesizând faptul că întreaga scară este cuprinsă de un fum dens, locatarii fiind speriați că nu vor reuși să iasă din apartamente, în cazul unui incendiu mai puternic. La scurt timp, odată cu venirea pompierilor, s-a elucidat și misterul: câțiva petrecăreți au dat foc unui frigider depozitat pe casa scării. Cel mai probabil, în interiorul echipamentului electrocasnic se aflau materiale combustibile, fapt care a dus la intensificarea flăcărilor.

 

Potrivit reprezentanților ISU Botoșani, pompierii au fost solicitați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un frigider (care nu era în funcțiune) amplasat pe casa scării, într-un bloc de pe strada General Gh. Avramescu din municipiul Botoșani. 

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea forțelor de interventie ardea frigiderul, iar un fum dens era la toate etajele. Șapte persoane au fost evacuate de pompieri, trei dintre ele cu ajutorul scării de la etajul I.

Concomitent, s-a intrevenit pentru stingerea incendiului si evacuarea fumului. Pagubele au fost estimate la cca. 4000 de lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 75.000 lei. Potrivit ISU Botoșani, cauza probabilă este acțiunea intenționată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

astăzi, 18:38

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

astăzi, 17:35

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...

La 100 de ani și 40 de zile: Bunica Saveta a plecat la Domnul!

astăzi, 17:08

Pe 28 august, când rotunjea un secol de viață, comunitatea botoșăneană îi ura sănătate și zile liniștite alături de fiul său, Gheorghe Iavorenciuc. A trăit un secol de viaț...