Incendiu de proporții într-o comună din Botoșani din cauza caniculei: Intervenția a durat peste trei ore!

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază,  într-o gospodărie din localitatea Smârdan, comuna Suharău, unde un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări.

Proprietara locuinței, deși se afla acasă, a observat incendiul abia în momentul în care întregul depozit era cuprins de flăcări, moment în care a alertat autoritățile.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și Punctului de Lucru Darabani, cu două autospeciale de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău, care a acționat cu un buldoexcavator. Forțele de intervenție au constatat că exista riscul de extindere a flăcărilor la locuință și la alte construcții din gospodărie.

 

Intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru înlăturarea efectelor, a durat mai bine de trei ore. În urma evenimentului au ars aproximativ 30 de tone de furaje.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de efectul termic produs de acțiunea directă a razelor solare (efect de lupă).

Pentru reducerea riscului de incendiu, se recomandă:

- evitați depozitarea obiectelor din sticlă sau plastic transparent (sticle, borcane, recipiente, folie transparentă) în spații expuse direct la soare;

- nu lăsați în soare obiecte care pot concentra lumina: lentile, lupe, oglinzi, geamuri, faruri sau piese auto din sticlă/acril;

- depozitați furajele, paiele și materialele uscate în spații acoperite, ferite de razele directe ale soarelui;

- curățați curțile și terenurile de deșeuri care pot reflecta sau focaliza lumina (fragmente de sticlă, plastic transparent);

- evitați amplasarea depozitelor de furaje lângă ferestre, geamuri sau suprafețe vitrate care pot acționa ca lentile;

- asigurați umbrirea zonelor de depozitare prin acoperișuri, prelate opace sau alte materiale care blochează lumina directă;

- verificați periodic spațiile de depozitare în perioadele caniculare, mai ales când temperaturile depășesc 35–40°C.

Aceste măsuri simple pot reduce semnificativ riscul de aprindere accidentală în condiții de caniculă și expunere solară intensă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

astăzi, 18:39

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...

Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!

astăzi, 17:05

O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....