Incendiu anunțat de șeful SVSU Dângeni. O lumânare uitată aprinsă a distrus mai multe bunuri dintr-o bucătărie de vară (video)

O lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu într-o bucătărie de vară din localitatea Hulub, sâmbătă după-amiază, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Cel care a observat și anunțat evenimentul a fost chiar șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni, Remus Anton.

La caz, s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Până la sosirea pompierilor militari, șeful SVSU Dângeni a acționat pentru limitarea propagării flăcărilor la toate bunurile din încăpere.

 

Incendiul a fost stins în scurt timp. Au ars o canapea, un frigider, o ușă și mai multe materiale textile.

Astfel de evenimente pot fi evitate dacă respectați următoarele măsuri:

▪️ asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

▪️ nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;

▪️ amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

▪️ nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;

▪️ stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

▪️ nu adormiţi cu lumânările aprinse.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...

Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 18:08

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...