Încă o veste bună pentru români: Din 31 martie 2025, pot intra fără viză în Statele Unite!

Istoria pare că se desfășoară foarte rapid pentru România în această perioadă, a susținut prim-ministrul României.

„Au trecut doar 10 zile de când am fost admiși pe deplin în spațiul Schengen, iar astăzi am primit de la Departamentul de Stat și Departamentul pentru Securitate Internă anunțul oficial al includerii țării noastre în programul Visa Waiver.

Sunt două evenimente esențiale care confirmă recunoașterea României pe scena internațională și în relația sa cu partenerii strategici.

Dincolo de faptul că românii nu vor mai pierde timp și bani pentru a-și lua vize pentru SUA, decizia de azi are în primul rând o valoare simbolică. Pentru că este un semn clar al încrederii Statelor Unite ale Americii în țara noastră, în instituțiile noastre și în cetățenii noștri. Dar este și o recunoaștere a progresului pe care l-am făcut în ultimii ani, a reformelor pe care le-am implementat și a apropierii noastre de standardele euroatlantice”, a declarat Ciolacu.

 

Premierul a precizat că astăzi putem vorbi cu mândrie despre succesul românesc, despre succesul întregii noastre societăți.

„Și sper ca alături de Schengen, acesta să fie un punct de cotitură în ceea ce privește modul în care trebuie să acționăm ca să atingem succesul. Mult prea mult timp am stat încremeniți în lamentări.

A da vina mereu pe alții, a vorbi continuu despre nedreptăți și cetățeni de mâna a doua nu produce nimic bun în afară de frustrare. Acesta este un mod de lucru superficial care s-a dovedit de-a lungul timpului falimentar în raport cu atingerea obiectivelor mari de țară.

Astăzi demonstrăm fără îndoială că atunci când avem un plan clar, oameni determinați să îl aplice și parteneri de încredere nu avem cum să nu reușim”, a arătat șeful Executivului.

Continuarea pe realitatea.net.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În drumul spre Ucraina: Nicușor Dan a ajuns la Suceava cu un avion Spartan și s-a oprit la o mănăstire!

astăzi, 07:49

Nicușor Dan a aterizat joi seară pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, de la Salcea. Șeful statului a călătorit de la București la Suceava la bordul unui avion mil...

Cum moare o fântână… ”O asemenea faptă nu poate fi trecută cu vederea!”

astăzi, 07:36

O fântână în sat reprezintă mai mult decât un izvor, decât o sursă de apă. Este memoria unei comunități. Vandalismul, în acest caz, poate părea un act minor,...

Ce faci când iubita îți bate apropouri!

astăzi, 07:15

Intrebare: - Ce faci când iubita îți bate apropouri ca sunteti de 2 ani împreună și ea vrea îmbrăcată în alb? Raspuns: - O înscrii la karate. &...