În urmă cu puțin timp: un bărbat s-a răsturnat cu mașina, pe un drum din județ, după ce a urcat la volan în stare de ebrietate

În urmă cu puțin timp: un bărbat s-a răsturnat cu mașina, pe un drum din județ, după ce a urcat la volan în stare de ebrietate

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Botoșani, s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, duminică, în jurul amiezii, pe DJ 293, după ce a urcat în stare de ebrietate la volan. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, autoturismul pe care îl conducea fiind grav avariat.

Bărbatul se deplasa înspre Botoșani. În jurul orei 11:00, între localitățile Dumeni și Havârna, acesta a pierdut controlul volanului, a ricoșat într-o denivelare de asflat, a fost proiectat în afara carosabilului, mașina răsturnându-se, pe o parte laterală, pe un mal de pământ de pe marginea tronsonului. A solicitat ajutor, prin apel la 112, efectuat la ora 11:15, la fața locului fiind direcționat un echipaj de pompieri, șoferul spunându-le operatorilor că este răsturnat și rănit, precum și un echipaj de poliție rutieră.

Bărbatul se afla singur în mașină, în momentul producerii accidentului. Acesta nu a suferit decât leziuni superficiale, însă emana halenă alcoolică. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele șoferului s-a deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.