În miez de noapte: Taximetrist din Botoșani lăsat cu "ochii în soare", după o cursă la Săveni!

Un taximetrist din municipiul Botoșani a învățat "pe propria piele" că nu este bine să te încrezi în promisiunile necunoscuților, după ce un tânăr pe care l-a transportat tocmai până în orașul Săveni a fugit fără a-i achita contravaloarea cursei.
    
Ce-i drept, tânărul i-a spus pe drum că nu are bani la el, dar i-a promis că la destinație va lua de la mama sa și îi va plăti, taximetristul fiind de acord.

Întâmplarea a avut loc în noaptea de 3 spre 4 martie, cu puțin înainte de miezul nopții, clientul fugind în direcția unei stații de alimentare cu carburanți din apropierea locului în care s-a oprit taxiul.

Un echipaj de jandarmi ce acționa în zonă pentru menținerea ordinii și liniștii publice a fost oprit de șofer, care a povestit pățania și le-a furnizat semnalmentele tânărului.

La aproximativ 200 de metri, jandarmii l-au ajuns din urmă pe fugar, somându-l să se oprească, acesta conformându-se indicațiilor.
    
Conform unui comunicat remis de către IJJ Botoșani, sosirea taximetristului și identificarea i-au provocat însă o asemenea stare de agitație, încât a devenit agresiv, atât  verbal, cât și fizic, ceea ce i-a determinat pe jandarmi să procedeze la imobilizarea și încătușarea sa.

Oamenii legii i-au întocmit actele de sesizare ale organelor de urmărire penală, tânărul urmând să suporte rigorile legii pentru fapta săvârșită.

Deși aflat în plină noapte, se poate spune că taximetristul a rămas "cu ochii în soare”, păgubit pentru moment de suma de 70 de lei pe care clientul ar fi trebuit să i-o achite.
    
Se pare că tânărul nu este la prima ispravă de acest gen, fiind cunoscut pentru comportamentul său în rândul comunității transportatorilor locali.

Dosarul cu actele de sesizare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, în vederea continuării cercetărilor și încadrării faptei conform prevederilor Codului Penal, informeaza IJJ Botoșani.
    
           

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...